Simina & Emanuel
Cu Emanuel și Simina ne-am întâlnit pentru prima oară la târgul de nuntă din Cluj Napoca. De la început mi-am dat seama că va fi o pereche de miri așa cum îmi plac mie ca și fotograf de evenimente și cum să vă spun așa cât mai simplu: se vedea de la o poștă ca se iubesc de mama focului. Ziua nunții a decurs foarte lin, doar la început Emanuel a fost puțin emoționat, totul intrând pe o cale firească din momentul în care a vazut-o pe Simina pentru prima data în viața lui, îmbrăcată în mireasă. Nu se mai săturau să se privească. A fost un moment minunat. De la hotel ne-am pornit direct la Ședința Foto din ziua nunții. Ei și-au dorit să mergem la Grădina Botanică din Cluj Napoca. Poate ca și fotograf de nuntă în Cluj, primul gând care iți vine în minte este “iar Grădina Botanică”. Totul ține cât de mult ești atent la ce trebuie să faci și cum trebuie să faci și sunt de părere ca de ori de câte ori vei merge acolo de fiecare data cu miri diferiți vei găsi o posibilitate să faci ceva ce încă nu ai mai făcut acolo. După ce am terminat ședința foto ne-am îndreptat către restaurant, locație unde avea să aibă loc și cununia religioasă programată pe terasa exterioară a localului. A fost o cununie religioasă foarte frumoasă unde s-au spus multe cuvinte ce au creat foarte multă emoție pentru toți participanții indeosebi pentru familiile mirilor. Singurul inconvenient a fost căldura foarte apăsătoare a unei zile de un senin absolut. Petrecerea a decurs foarte frumos continuând cu multe cântări și jocuri din partea invitaților cât și a mirilor. Te face să te simți foarte bine și tu ca fotograf până la urmă să fii prezent in mijlocul unor oameni aât de calzi și de frumoși.


























